“Cărțile sunt asemenea unor fluturi. De obicei stau cu aripile lipite, așa cum se odihnesc fluturii pe câte-o frunză, când își desfășoară trompa filiformă ca să soarbă apă dintr-un bob de rouă. Când deschizi o carte, ea zboară. Și tu odată cu ea, ca și când ai călări pe gâtul cu pene fine al unui fluture uriaș. Dar cartea nu are o singură pereche de aripi, ci sute, ca un semn că ea te poate duce nu doar din floare-n floare în această lume glorioasă, ci în sute de lumi locuite. Unele dintre ele seamănă mult cu cea în care trăim, altele sunt populate de ființe care nu ni se arată decât în vise.”     

                                                                                   (Mircea Cărtărescu)

Voi v-ați găsit jumătatea? 

Oare chiar există? 

Unde e? 

      Procesul. O carte filosofică despre absurdul vieţii? Sau o carte despre teoria dreptăţii? Poate aş putea spune că este o care în care imposibilul devine posibil, în care adevărul devine absolutul intangibil care nu-şi va găsi niciodată posesorul, în care omul se confruntă cu un sistem bazat pe valori iluzorii şi incertiduni care se amplifică odată cu declanşarea acţiunii. Joseph K. funcţionar la bancă, se trezeşte într-o zi, fiind arestat fără motiv, tocmai când împlinea 30 de ani. Urmează un şir de întâmplări neplăcute, ciudate, care îl poarta pe erou prin hăţişurile justiţiei, de la avocatul care mai mult încurcă lucrurile până la funcţionarii justiţiei aflaţi undeva într-un pod prăfuit şi întunecat unde se pătrunde foarte greu. Firescul devine absurd pe fondul complex al unui proces despre care acuzatul, dornic de a-şi demonstra nevinovăţia, nu ştie nimic.
      Ultimul capitol lămureşte, pe cât posibil, sensurile, ridicând, însă, alte semne de întrebare. Un pasaj care mi s-a părut interesant şi important e poate episodul de la catedrală în care, Joseph K. trebuia să se întâlnească cu un client al băncii. Acolo descoperă un preot care îi cunoaşte întreaga istorie. Preotul îi dezvăluie parabola omului simplu care bate, în van, la poarta legii, încercând să-i pătrundă sensurile şi ridică alte întrebări: Cine e paznicul Legii? Ce e Legea? Ce e Dreptatea? Există Adevăr? Ce e Drept şi ce e Nedrept? Iată că legea nu mai reprezintă doar sistemul rigid cu care se confrunta Joseph K., ci este chiar şi morala, religia.
      De la începuturile filosofiei şi până azi, cele două concepte, drept şi nedrept, au suscitat multiple dezbateri. Din orice direcţie n-am apropia de aceste noţiuni, dreptatea capătă mereu aceeaşi formă, modelată fiind de eseţialul vieţii sau acea perfecţiune către care tindem cu toţii: adevăr, divinitate, bunătate în antiteză cu nedreptatea care presupune tot ce e injust, fals, nefiresc, rău. Oare chiar nu există adevăr absolut? Oare chiar 1+1 nu mai fac 2? Ei bine această carte nu îţi va explica niciuna dintre noţiunile amintite, poate chiar te va irita felul în care firescul devine absurd, dar sunt sigur că nu vei arunca cartea din mână odată ce savurezi primele pagini. Toată povestea este construită pe ideea imposibilităţii ieşirii dintr-un sistem social nedrept şi corupt. În roman, metaforele prelucrând idei din filosofia dreptului reprezintă doar trambulina de unde se lansează marile întrebări existenţiale.
       Joseph K. moare în executarea stupidei sentinţe, în ziua în care împlinea 31 de ani, absurd, fără judecată şi fără să-şi cunoască vina. Aşa cum murim cu toţii, absurd, brusc, indiferent de realizări sau eşecuri, de păcate sau virtuţi, pedepsiţi toţi, simplu şi fără sens cu aceaşi nejudecată sentinţă.
     

Fii un fulg de nea

Ţi-e frică. Te uiţi în spate, nue nimeni şi touşi..fugi! Unde fugi? Eşti minţit, te uiţi în faţă, e multă lume, faci un pas iar ea se îndepărtează, încerci să o prinzi, degeaba, ea se tot duce, e de neatins. Te opreşti. Nu şti ce să faci. Brusc, începi să tremuri. Brusc, începi să plângi. Te întrebi de ce? Începi să te urăşti pentru că te-ai lăsat călcat în picioare de oameni ai căror paşi sunt co

ntrolaşi de alşi, te urăşti pentru că te-ai dat bătut, pentru că n-ai fpcut nimic ca să-ţi fie bine. Urăşti că şi-ai oferit viaţa celorlalţi, că ai trăit doar pentru ca ceilalţi să aibă nevoie de tine, ai trăit pentru şi doar pentru alţii. Nimeni nu te înţelege, nimeni nu înţelege cum nu poate exista un strop de egoism în tine. Aşa crezi tu! Ai să fi surprins când vei afla numărul persoanelor ca tine şi totuşi, diferiţi.
Şi trăieşti cu ideea că nu mai poţi înaina, că vei rămâne aici, într-o mare pe care oamenii văd, dar le efrică să se apropie pentru că e periculos. Aşa e, să iubeşti, e periculos, să tânjeşti după ochii altora, e periculos. E periculos să-ţi învingi friciile, e periculos pentru că poţi să te înneci şi nici măcar în fundl mării nu te vor mai găsi.
Încerci să găseşti o asemănare între tine şi o persoană, degeaba, între tine şi un animal, degeaba, între tine şi orice..şi o găseşti pânpă la urmă.
Eu am găsit-o şi nu cred că, în momentul de faşă, nimic nu seamănă mai mult cu mine. E vorba despre fulgii de nea. Nu înţelegi? Ei bine, te ajut eu. Când se apropie luna decembrie şti că e nevoie de ceva, că ceva lipseşte, e ca atunci când ai nevoie de ceva de la mine. Şi începe să ningă, eu te ajut, sunt acolo în fiecare minut din zi şi noapte şi mă las călcată de tine. Apoi, îţi dai seama că a nins prea mult, peste puţin timp începi să înjuri că nu se mai topeşte şi te deprimă fiecare fulg care cade. E precum te deprimă faptul că eu nu am plecat şi nu şti exact când o să scapi de mine.
Fulgii de nea sunt precum sunt eu, cum sunt oamenii slabi. Ei cad şi cad în continuare şi se dau bătuţi, nu se mai ridică, unii se topesc, oamenii se duc, stopându-şi mai repede suferinţa..alţii aşteaptă, speră că cineva o să-i ridice. Şi unii au noroc, sunt făcuşi bulgări împreună pentru ca mai târziu să fie aruncaţi dintr-o parte în alta.
Unii au şi mai mult noroc, sunt luaţi în palmă de oameni buni şi chiar dacă se topesc, mor fericiţi, pentru că sunt împreună, pentru că mai este o şansă pentru toţi.
Cineva, te va salva, te va ridica şi nu te va mai lăsa să cazi vreodată. Şi dacă se întâmplă să cazi, va cădea cu tine..

Voşloban Bianca

100 de teme

5. Crezi că te poți face vinovat de iubire?

Guillaume Musso - Ce aș fi eu fără tine

Romanele lui Guillaume Musso s-au tradus in peste treizeci de tari si s-au vandut in peste cinci milioane de exemplare

Inima lui Gabrielle este sfasiata intre doua feluri de iubire. Cea pentru tatal ei si cea pentru primul barbat de care s-a indragostit. Primul este un politist pasionat de meseria lui, celalalt este un hot celebru. Insa amandoi au disparut cu cincisprezece ani in urma. Intr-o buna zi, la aceeasi ora, tatal ratacitor si iubitul ramas pe un alt continent reapar, in chip straniu, in viata ei. Curand, Gabrielle isi da seama ca cei doi sunt prinsi intr-o cursa mortala. Destinele lor nu pot fi separate. Pe cine sa salveze si pe cine sa piarda?

,,Guillaume Musso este un alchimist al succesului. Ce-as fi eu fara tine? este, in acelasi timp, o poveste de iubire pasionala, un excelent scenariu de film politist, o calatorie fantastica si un roman initiatic.”
                                                                                                      Le Figaro Littéraire

,,Un roman fenomenal, despre destine incrucisate si iubiri condamnate, cu personaje fermecator de umane.”
                                                                                                                          France Soir

Ştie cineva ce este iubirea adevărată? O întrebare care îmi vine adesea în minte, însă nu ştiu cui să o adresez. Mi se pare ceva atât de greu. Să şti ce este iubirea adevărată! Este ca şi cum ai şti cum s-au creat marile piramide ale Egiptului. Există atâtea mituri despre iubire încât nu le poţi număra. Există mituri pentru că iubirea nu se manifestă într-un singur mod. Iubirea, de obicei, apare brusc şi răscoleşte în sufletul ghinionistului. Spun ghinionist pentru că cel în care a intrat sentimentul de iubire va trece printr-o perioadă de aşezare în ordine a tuturor gândurilor şi a ideilor. Oare să o iubesc sau să nu o fac? Oare e bine ce fac sau nu e bine? Acest gen de întrebări apar în sufletul iubăreţului.

Doar un sfat vreau să îi dau: „Fă-o! Iubeşte şi nu vei regreta!”

Hristos a Înviat!

Lumina şi căldura Paştelui să ne încălzească sufletele, să ne lumineze minţile, să ne deschidă inimile spre iubire, credinţă, iertare. Să fim mai buni, să ne bucurăm din plin de frumuseţea tuturor lucrurilor care ne înconjoară şi să dăruim iubire celor dragi.

SĂRBĂTORI FERICITE ŞI LINIŞTITE!

Ion Minulescu - Romanta Raspunsului Mut

Ce vad!…

E-adevarat?…

Tu esti?…

Cum?…

N-ai murit?…

Tot mai traiesti?…

Pendula care te-ai oprit din mers,

Încerci acum sa mergi în sens invers?…

Hai!… Spune-mi…

Spune-mi tot ce stii…

Sa-mi spui chiar si minciuni,

Sa-mi spui

Ce n-ai spus nimanui -

Nici celor morti,

Nici celor vii …

Ce victime ai mai facut

Din clipa-n care urma ti-am pierdut?…

Ce vrajitoare te-a trecut prin foc

Si-a reusit sa-ti puna inima la loc?…

Si care-anume sfânt din calendar

Te-a sfatuit sa te-ntâlnesti cu mine iar?…

De ce zâmbesti?

E-adevarat?…

Te-ai razgândit?…

Ne-am împacat?…

Iar ne iubim?…

Sau, poate, si-azi ne regasim

Aceiasi vechi dusmani?…

Dar tu mai stii dupa câti ani?…

Eu te-am iertat de mult!…

Dar tu?…

Raspunde-mi “Da”…

Raspunde-mi “Nu” -

Totuna mi-e!…

Stii tu de ce -

La tine “Nu” si “Da” nu sunt

Decât aceleasi vorbe-n vânt!…

De ce te temi?…

De ce-ti ascunzi

În palme ochii tai rotunzi?…

De ce-ti aprinzi ca un semnal

De foc bengal

Obrajii tai de portelan

Si inima de Caliban?…

Raspunde-mi!…

Vreau sa stiu si eu,

De ce-ai venit?…

De dragul meu?

Sau, poate, n-ai venit decât

Sa-mi torni, ca si-n trecut, pe gât

Un paharel de coniac,

Ca eu sa tac,

Iar tu sa tipi

Si sa dispari, apoi, suspect,

Cu voluptatea unei bombe de efect!…

Ce zici?

Asa e c-am ghicit

De ce-ai venit?…

De ce te-ncrunti si nu-mi raspunzi?…

Ce nou secret îmi mai ascunzi?…

De ce scrâsnesti din dinti

Si taci?…

Hai!… Spune-mi, ce-ai de gând sa faci?

Deschide-ti gura - mii de draci! -

Si lasa-ma sa-ti mai sarut…

Nu gura…

Ci raspunsul mut!…

Ziceti si voi!

Ascultati-o va rog pe toata :)

Buna Dimineata!

Iubirea unui abstract

Vai, ce frumos e sa iubesti un domeniu, un … o … ceva, ceva abstract, sa stii ca-ti place si ca el tine la tine, pentru ca el te bucura, te face bun. Si sa ai un tovaras iubit langa tine, in zilele cu soare, pe care-l iubesti din tot sufletul, il alinti … un prieten. Asta e ce caut, Si sa-ti faci tovarasul mai bun, sa-l inveti si sa te invete. Un prieten adevarat pe care sa-l simti. Cu forta mea, vointa mea, de-ai stii! Si sa stam prietene, seara, singuri, noi doi, intr-o camera luminata de jarul sobei, iar noi sa ne vorbim, doar noi doi, in pustietate si liniste … sa ne desavarsim in cel mai bun mod. In liniste, dragalasenie, origibnalitate, doar noi doi, cei adevarati, ne vom implini, vom vorbi.

Dar unde esti tu prieten drag? De ce nu-mi sari in ochi? De ce nu ma strigi? Cauta-ma! Eu te caut de-asemenea, hai sa ne gasim, prieten drag …

VOI! Ce stiti ce vreti! Gasiti in domeniul vostru un motiv in plus de-a fi fericiti in viata. Acum stiti cum se simte un nestiutor ... Va cer sa fiti fericiti ca aveti domeniul. Va indemn sa-l iubiti ... Daca nu intelegeti, va inteleg.

Tema: Puterea Generatiilor

Ca urmare a propunerii mele, RoseGirl a venit cu tema care urmeaza.
Va voi ruga sa raspundeti prin EDITAREA postului. Poate reusim sa-i punem un slidebar (astfel incat sa nu fie ditamai postul).

Vad ca nimeni nu propune nicio tema si eu as avea o idee. Ce parere aveti despre generatia noastra? Ce poate ea sa faca pentru a schimba viitorul intr-unul mai bun din toate punctele de vedere, si daca este capabila de asta? Daca da, ce credeti totusi ca ne opreste? De ce majoritatea ne lasam prada nepasarii, sau discutam, dezbatem toate problemele si ne oprim aici, fara sa gasim, defapt sa cautam, solutia? Exista o solutie?

Razvan:
Hm ... solutie exista, bineinteles. Mai greu cred eu e sa dai de ea. Totusi am o intrebare, ce puncte te deranjeaza in situatia actuala a "lumii"?

Alin:

Nu ai cum să faci pe cineva să fie mai bun, părerea mea. Toată lumea se bazează pe anturajele prietenilor, anturajele celor care sunt mai puternici decât noi, care au putere mai mare. Noi suntem doar nişte pioni, puşi pe o tablă de şah, şi uitaţi de lume. Noi, în primul rând, trebuie să ne depăşim propriul nostru statut de pion. Trebuie să ieşim din acest joc şi trebuie să fim noi mai buni. Tot ce putem face, ce poate face toată lumea, este faptul de a fi mai bun. Toate lucrurile mari, încep dintr-un lucru mărunt, poate nesemnificativ. Asta este propunerea mea. Pentru a schimba o lume, trebuie să ne schimbăm pe noi înşine.

Razvan:

Alin ... ma bucur c-avem niste idei comune.
Ce-i drept ... ajuti societatea fiind tu primul unul bun ... urmand sa influentezi societatea (aici nu e pic de egoism. Eu nu pot fi dragut cu ADEVARAT cand sunt depresiv, nemultumit). Cum devenim mai buni? ... Facand ce-ti place! Exact. Alt subiect atat de adorat de mine. Nu stiti starea aceea cand te trezesti cu ochii semi-inchisi, dupa ore de citit, in care totul e atat de frumos, de echilibrat, de dulce, de SIMPLU! Aceea e bunatatea oameni buni. "N-ai omora nici macar o musca". Esti fericit de viata. Cartea e pentru mine o sursa de bunatate dar sunt sigur ca acolo, in lume, exista ceva si mai mare. Cautati-va va rog sursa de bunatate. Nu exista " Nu-i de tine "," Habar n-ai!". VA ROG! INCERCATI! Merita. Merita sa te trezesti in fiecare dimineata fericit de viata, si cu gandul la tovarasul tau de studiu pe care vrei sa-l cunosti si mai bine! Da ... un discurs tip stereotip, toate astea le intelegem simtindu-le doar. Atat vreau sa va zic! Luptati, luptati pentru a afla ce vreti, iar cei ce stiti, bucurati-va! Merita sa luptati! Nu caile prezise de altii te desavarasesc, nu trebuie sa-l urmezi pe Buddha fiindca el s-a desavarsit, sa-i urmezi drumul, nu! Insa daca te simti bine calcand pe urmele altcuiva ... fa-o! Daca-ti place muzica, fa-o! Daca-ti place chimia, fa-o! Daca-ti place militaria fa-o (oricat ar suna de ridicol, ceea ce vreau sa zic e sa faci ce te bucura fara a lua in considerare modelele lumii gen "Make peace not war". Poate sunt adevarate ... dar pentru cei ce simt cuvintele.)
Deci ... primul pas, deveniti mai buni. E in firea omului de-a fi bun, calmati-va, dar asta daca-si asculta spiritul, daca face ce-i place.



Rodica 
Sunt de acord cu voi. Avem puterea sa schimbam ceva si trebuie sa incepem cu noi insine asa cum a spus Alin, iar mai apoi bunatatea exista in fiecare trebuie doar sa o lasam sa isi faca treaba spune Razvan. Dar aici am o alta intrebare pentru voi. Atunci cand sunteti nemultumiti de ce se intampla in jurul vostru cand credeti cu tarie ca meritam ceva mai mult, ca totul ar putea fi mult mai frumos si sunteti dispusi sa incercati sa influentati intr-un fel aceasta situatie dar observati ca nu e suficient, e nevoie de mai multa vointa si nu din partea unei singure persoane ci a unui grup, ce se intampla? Ce e de facut? Incercam sa atragem "adepti" sau renuntam la orice intentie de a schimba ceva? Cand observam ca ce se intampla in jurul nostru nu este exact ce ar trebui sa se intample, ca unii oameni sunt afectati, ca nu e normal putem face ceva? Dar iata o alta perspectiva, ce e defapt normalul? De unde stim noi ce e bine si ce e rau? Nu ar trebui sa lasam fiecaruia liberul arbitru? Concluzia e simpla in cazul asta. Sa fim mai buni si sa dam si altora sansa sa aleaga sa fie mai buni, noi putem doar sa le aratam o alta viziune,iar lor le ramane sa aleaga  daca o accepta sau nu. Nu putem schimba lumea, putem doar sa ne schimbam noi unghiul din care o privim. 

Dragoste nebună

Numește-mă nebun pentru că te iubesc.
Cheamă-i să mă lege pentru că inima mea te urmărește.
Pune-i să mă închidă în cea mai uitată de lume celulă ca să nu mă mai auzi strigându-te, strigându-mi iubirea.
Spune-le să mă tortureze pentru ca să nu mai visez la atingerea ta.
Spune-le sa să mă lege la ochi, ca atunci când văd un om să nu te mai vad pe tine.
Spune-le să facă ce vrei tu cu mine.
Dar știi ce? Inima, oricât de mult m-ați tortura, inima, inima nu va înceta niciodată să plângă după atingerea ta, pentru privirea ta, pentru glasul tău, pentru tot ce-am trăit împreună.
E doar o dragoste nebună...

Voşloban Bianca

Propunere

Ma gandeam la niste dezbateri. Teme,carti ... propuneti. Oricum, sa clarificam niste subiecte :)

Interesanta ar fi si tema ... poate ne putem axa pe ea o mai lunga durata de timp. Sa ne zicem parerile, sa ne influentam, sa ne "batem" in idei si ... sa concluzionam.
Sa ne linistim ...

De asemenea si-o carte ar fi interesant s-o dezbatem. Asta, bineinteles inseamna s-o citim cu totii :) Ma rog, cine vrea sa discutie ...

Ce ziceti? :)

:) O melodie

Fără vârstă

Nu e un joc,
Chiar nu e usor,
Doar scrum si foc
Si fum...un nor...
Stii tu, un nor de fum
Si gheare de ger,
Al tau parfum,
Seringa si ser.
Si multa tarie...
In pahar, in caracter.
Si tot ce nimeni nu stie
Si tot ce pot sa mai sper.
"Rabdare si tutun"?
Pliculete de ness...
Asculta ce spun:
Nu ai de ales...
Poate-s inca mica...
Lasa...am timp sa cresc...
Sa recunosc nu mi-e frica...
Asa ca..Te iubesc!

Maricuţa Andreea Iulia

Război

Acum, aici, armata arunca armele.
Baliverne biruitoare binedispun brigazile...
Curg clipele-n clepsidra, cortina cedeaza,
Durerea-i diminuata, dar disperarea dureaza.
Elementul esential e eterna egalitate...
Furtuna forteaza fara frica ferestrele ferecate...
Gesturi grotesti genereaza grave greseli,
Hranesc harababura hidoase huiduieli.
Iluziile inunda inimile ignorante,
Le leaga-n lanturi, lipsindu-le de libertate...
Mii de manifestari mascheaza minutele moarte,
Noi nenorociri ne nelinistesc o noua noapte...
Ostasi-s osteniti, oroarea-i orbeste,
Pregatit pentru potop, pericolul pandeste:
Rana reapare, reapar regretele,
Sentimentele sinistre, semanate-n suflete...
Tunetul trece tiranic, teritoriu-l terorizeaza,
Ultimatum: un ultim urlet urmeaza.
Vintul vine vuind, visele vandalizand,
Zdruncinand zidurile zilei zalele-i zuruind...

Maricuţa Andreea Iulia

Plimbare

Vesnic condamnat la schimbare omul e un “plimbaret”. Azi aici, maine dincolo, cine poate prezice de pe ce carare vei zdruncina praful neatins de altii, ce flori iti vor mangaia talpile, unde si cand vei avea ocazia sa poposesti? Nimeni? Iti spun eu caci raspunsul e simplu; cerul. Da, cerul. De la albastrul lui intens pana la griul aproape inexistent se schimba, cum spunea bunica, ”la fel ca vremea” . Azi colorat si plin de speranta, maine ingrozitor de palid. Tu esti tot acolo, in labirintul tau; te plimbi mereu odata cu cerul. Azi energic si plin de viata, maine trist ca o zi de toamna. Unde esti? Incotro mergi? Ai o idee, dar nu stii exact caci pasii tai si mintea nu sunt in concordanta, parca si-au pierdut conexiunea. Singurul lucru concret a ramas tot cerul. Esti si vei fi sub acelasi cer. Dar nu iti place. E ceva ce pare ca tu nu stii desi toti ceilalti plimbareti au aflat deja. Au un alt stil de a se plimba. Te recunosti in cativa, realizezi ca ai putea si tu sa tii capul mai drept, sau picioarele mai apropiate, sa mergi putin balansandu-te, sau chiar si cocosat, dar nu o faci. “E prea mult” iti spui si continui sa mergi la fel. Un plimbaret care inca nu realizeaza ca se plimba, el chiar vrea sa ajunga la destinatie.  “Tinere! Incotro asa grabit?” ajunge o batranica sa te intrebe. “Oh bunicuto, ma duc la…” si te opresti. Te opresti din mers. Desi era atat de evident scopul tau, ce sa mai, de cativa kilometrii vedeai destinatia, acum s-a lasat o ceata neanuntata.  Tacere. Ai ramas singur, tu si cararile tale toate.  “Unde merg?” Iti spun eu…vei sti doar atunci cand vei ajunge la destinatie si-atunci, te rog, sa nu uiti sa privesti cerul.

"Prefer să fiu ultimul om dacă a fi om înseamnă să fii ca ceilalți." Emil Cioran