"Copilăria este un regat în care nu moare nimeni" (Stephenie Meyer, Zori de zi)

"Să ai milă pentru toţi, pentru bogaţi şi săraci în aceeaşi măsură. Fiecare om are suferinţa lui. Unii suferă prea mult, alţii prea puţin."(Buddha)

100 de teme

2. Iubirea

“Daca tot astepti momentul potrivit, s-ar putea sa te intreaca altii care nu-l asteapta” (Woody Allen)

Maitreyi

Intre cartile nascute din experienta indiana a lui Mircea Eliade, Maitreyi ocupa un loc aparte: nicaieri nu suntem mai departe ca aici de „recuzita” mitului si exotismului de mai tarziu, nicaieri intreg misterul Indiei nu se afla intrupat, ca aici, intr-un unic pesonaj si nicaieri prapastia de netrecut intre doi oameni apartinand unor culturi diferite nu este mai prezenta ca in aceasta poveste a imposibilei iubiri dintre Allan si personajul titular. Nu-i de mirare ca cel mai frumos roman de dragoste din literatura romana exercita azi asupra cititorilor aceeasi fascinatie ca acum sapte decenii, cand a aparut. Simplitatea sa exemplara se sprijina pe o desavarsita arta a povestirii, pe echivocul in care autorul stie sa invaluie faptele, pe „febra” pe care reuseste s-o trasmita cititorului, pe autenticitatea sub zodia careia stau fiecare scena si fiecare fraza.

Vama - 17 ani... infinit [versuri]

Dualitatea

Dandu Simona

"Cel ce trăieşte printre rânduri nu trăieşte o viaţă, ci rezumatul unei vieţi." (Victor Rechiţian)

100 de teme

O metoda pentru a iesi din pana de idei:) Voi posta periodic cate o tema la nimereala. Orice e binevenit: poezie, proza, desen....orice ( doar sa aiba legatura). In rest nici o restrictie :P
Lasa-ti imaginatia sa zburde prin cele mai indepartate, profunde sau absurde locuri.
Uimeste-ne!


1. Vreau...

Ceva s-a schimbat

Amariei Diana

"Cartea este un lucru de o importanţă covârşitoare atâta timp cât omul ştie să o folosească." (Alexander Blok)

"Marea taină a existenţei noastre nu constă în a trăi, ci în a şti pentru ce trăieşti" (Dostoievski)

"Cartea e un univers secret creat de un om înzestrat cu geniu." (Voltaire)

"Despre viaţă nu se poate scrie decât cu un toc înmuiat în lacrimi." (Emil Cioran)

LACRIMILE de Lucian Blaga

"Să-ţi spun ce este dragostea adevărată. E credinţă oarbă, umilinţă fără preget, supuneredesăvârşită, încredere şi dăruire împotriva ta însuţi, împotriva lumii întregi. Dragostea înseamnă să îţi dai inima şi sufletul întreg celui care ţi le va zdrobi" (Charles Dickens)

Lacrimile...

"Sunt lacrimi asa de grele si de fierbinti, incat ochii nu le pot plange; ele zac in inima arzand-o..." (Nicolae Iorga)

Logica te va duce de la A la B
Imaginatia te va duce oriunde... (Albert Einstein)

"Nu mă gândesc niciodată la viitor. Oricum vine destul de repede."(Albert Einstein)

Ce aveţi de câştigat?

Nu v-a ajuns? Chiar nu aveţi de gând să vă opriţi, aşa-i? Mi-e milă de voi. Sunt în pericol să fiu în raza unei bombe sau puşti sau orice balauri veţi mai inventa, dar mi-e milă de voi în spatele geamurilor blindate. Credeţi că v-a fost dată puterea de a hotărî totul dar nu vă daţi seama că v-a fost dată doar pentru a vă arăta slăbiciunea. Nu duce nicăieri şi refuz să cred că nu vă daţi seama. Evoluţie? Nu va exista aşa ceva până nu vă opriţi din jucat. Copiii nu ar trebui să se joace cu lucruri ascuţite.

Ai fi crezut că ne sunt date destule greutăţi dar nu… nu ajung pentru că nu reuşesc să îl facă pe un cineva să se simtă important sau pe ceilalţi să aparţină de turmă. Mă întreb câţi sunt cei care îşi doresc din tot sufletul să oprească dar sunt neputincioşi fiindcă nu au destul foc cât să îl învingă pe vanitos şi turma.

Vă rog, vă rog, vă rog… Doar opriţi-vă!

"Trăieşte ca şi cum ai muri mâine. Învaţă ca şi cum ai trăi veşnic." (Mahatma Gandhi)

Scrisoare către liceeni

"Frumuseţea nu se măsoară prin volum. O singură floare pune în evidenţă un copac mare. O singură stea conferă armonie imensităţii cerului întunecat."(Rabindranath Tagore)

Voi ce ați simțit?

"Cu penele altuia te poti impodobi, dar nu poti zbura. Acest lucru nu-l prea stiu oamenii, dar il stiu pasarile." (Lucian Blaga)

Pata de cerneala ...

Pata de cerneala s-a-ntins pe ultimele randuri ale foii.Foaie dintr-un caiet plin de suspine si fericiri.Dar din nou suspine.Hieroglife scrise cu o rapiditate dementa,o explozie de ganduri,o rafuiala intre cuvinte,iar ca si concluzie un punct ditamai dar habar n-am daca o fi sfarsitul.Ca sfarsituri am avut pana acum o droaie,in fiecare zi si tot aceeasi stampila mi-am pus-o.Iar cerneala nu se sfarseste si nu-mi vine din condei,nu tremur,ea vine ca-ntr-o cascada din oglinzile sufletului meu,suflet inconstient,sper...Iar picaturile prind culori sumbre cand ochii incep sa mi se impaienjeneasca si atunci dau navala!

Va provoc!Continuati si voi.

Pata de cerneala...

Arta de a irosi cuvinte pe filozofii inutile

Am visat că eram într-un loc total necunoscut, într-o excursie sau ceva de genul acesta; în orice caz eram pierdută. Am intrat într-un magazin, unde era o vânzătoare solidă şi foarte mulţi trandafiri. Tot ce-mi amintesc mai departe e că mi-am petrecut tot visul alegând trandafiri. Mă simţeam incredibil de fericită doar fiindcă eram acolo, şi urma să-i cumpăr şi apoi să îi duc în camera mea şi m-am trezit cu acelaşi sentiment, doar fără trandafiri.

Noi, oamenii, suntem extrem de ciudaţi, aşa-i? Ne învârtim în jurul noţiunii de fericire, de fapt în jurul axei proprii. Nu ştiu de unde vin, unde mă duc sau ce trebuie să fac; nu ştiu sigur nici măcar cine sunt. Ştiu doar că sunt centrul universului – la rândul său construit în jurul meu fără un motiv cunoscut. Aşa că mă zbat… nu care cumva să creadă careva că e mai centru decât mine. Am atâta iubire şi nu mai încape şi trebuie să o dau chiar dacă nu sunt sigură ce e. Dar e multă, peste tot, şi mă simt bine deci trebuie să fie importantă, altfel de ce ar ocupa atât de mult spaţiu şi ce altceva e de făcut? E de fapt singurul lucru pe care îl simt… corect, deja perfect. Aşa simt eu deci aşa e pentru că EU sunt încă centrul universului.

Nu cred că ştie cineva ce face; cred că plăcerea e un fel de loterie, unde doar absolut întâmplător cineva nimereşte şi poate…ajunge la perfecţiune. Numai că nu e absolută nici măcar aceea. „Perfecţiunea nu există” – greşit. Nu există ÎNCĂ.

Ne îndreptăm încet spre nebunie. Suntem închişi într-o capsulă şi nu putem nici măcar zbura. Nu vor recunoaşte dar nebunia este aproape de geniu. De fapt nebunia=geniu şi geniu=perfecţiune, aşa că nebunia=perfecţiune aşa-i? Ori geniul e doar pentru cei aleşi şi atunci chiar dacă sunt centrul universului nu mai am vreo şansă la perfecţiune?!... Eventual la nebunie. Hotărât, când voi fi mare, mă fac geniu.

Tiranul de Valerio Massimo Manfredi

Sicilia, in Antichitate. Incepe razboiul dintre un om si o superputere. Orasul-Imperiu Cartagina stapâneste marile. Dyonisios, abia trecut de douazeci de ani, luptator neînfricat în armata siracuzana, este nevoit sa asiste la înspaimântatorul masacru de la Selinuntes, dezlantuit din cauza ezitarilor guvernului democratic din acel înfloritor oras grecesc de la granita cu provincia cartagineza.

Revolta si furia fac ca în sufletul lui sa ia nastere trei convingeri de nestramutat: democratiile sunt ineficiente, cartaginezii trebuie alungati din Sicilia pentru ca sunt dusmanii de moarte ai elenismului si, în consecinta, singurul om în stare sa duca la capat o asemenea lupta este el însusi. Dyonisios vrea sa transforme Sicilia într-o insula greceasca si, pentru a-si pune în practica acest ideal, este gata sa înlature din cale orice obstacol. Ca sa detina controlul absolut asupra resurselor economice si militare ale cetatii sale, este gata sa-si puna în joc locul în istorie si sa fie stigmatizat de generatiile viitoare ca Tiran.
Ia nastere în felul acesta aventura unui om care a reusit sa strânga sub comanda sa cea mai mare armata a antichitatii, a inventat masini de razboi înfricosatoare si invincibilele pentere, nave de lupta cu cinci rânduri de câte cincizeci de vâslasi, a construit în numai câteva luni cele mai impunatoare fortificatii care fusesera vazute vreodata. Dar, în acelasi timp, aventura unui om care a fost dramaturg si barbat de stat, poet si iscusit diplomat, ramânând pentru toata viata devotat, cu gingasie si vigoare, amintirii unei prime iubiri nefericite pentru preafrumoasa Aretis.

A purtat cu cartaginezii cinci razboaie si a condus zeci de batalii, a fost ranit de patru ori, lovind fara crutare în dusmani si chiar în prieteni pentru a fauri un stat care se întindea pâna pe coasta de nord a Adriaticei.

Cine a fost Dyonisios? Monstrul nemilos si egocentric descris de cei care l-au hulit sau o personalitate atât de puternica încât stârnea neliniste în jurul sau, o inteligenta vizionara sau un om dotat cu o vointa aproape supranaturala? Istoricii l-au condamnat la fel ca pe toti tiranii, dar nu i-au putut contesta maretia. În viata si faptele sale, de erou si vizionar, exista momente tenebroase si fapte de un curaj extraordinar, umbre de nepatruns si straluciri ametitoare.

"Tronul literaturii sta neclintit deasupra ruinelor timpului."(Rabindranath Tagore)

Hai sa vorbim!

Pagina Discutii tocmai a fost editata si terminata.In aceasta am introdus un chat.Pentru a va seta numele introduceti-l la Temporary Name.Va astept cu drag la comunicare, hai sa vorbim!

Multumesc!

"Barbatul si Femeia" - Victor Hugo

"Barbatul si femeia" - Victor Hugo

Barbatul este cea mai elevata dintre creaturi,
Femeia cel mai sublim idol.

Dumnezeu a facut pentru barbat un tron,
Iar pentru femeie un altar;
Tronul exalta, altarul sfinteste;






Barbatul este creierul, femeia este inima,
Creierul primeste lumina,
Inima primeste iubirea.
Lumina fecundeaza, inima reinvie;

Barbatul este puternic prin ratiune,
Femeie invincibila prin lacrimi,
Ratiunea convinge, lacrimile inmoaie;

Barbatul este capabil de orice eroism,
Femeia de orice sacrificiu,
Eroismul innobileaza, sacrificiul aduce sublimul;

Barbatul are suprematia,
Femeia are intuitia,
Suprematia semnifica forta,
Intuitia semnifica dreptatea.

Barbatul este un geniu,
Femeia e un inger,
Geniul este incomensurabil, ingerul inefabil;

Aspiratia barbatului este spre gloria suprema,
Aspiratia femeii este catre virtutea desavirsita,
Gloria face totul mare,
Virtutea face totul divin;

Barbatul este un cod, femeia o evanghelie,
Codul corijeaza, evanghelia ne face perfecti;

Barbatul gandeste, femeia intuieste,
A gandi inseamna a avea in creier o lava,
A intui inseamna a avea pe frunte o aureola;

Barbatul este un ocean, femeia este un lac,
Oceanul are perla care-l impodobeste,
Lacul poezia ce canta;

Barbatul este un vultur ce zboara,
Femeia o privighetoare ce canta,
A zbura inseamna a domina spatiul,
A canta inseamna a cuceri sufletul;

Barbatul este un templu, femeia sanctuarul,
In fata templului ne descoperim
In fata sanctuarului ingenunchem;

In sfarsit, barbatul este plasat acolo unde se termina pamantul,
Femeia acolo unde incepe cerul.

Dans.Mișcare.Teatru și LUNATIKA

Vineri, 18 Martie, ora 7 Teatrul Figura

O provocare pentru iubitorii artelor. Vă invit pe toți să fim martorii unui eveniment cu adevărat unic și minunat, într-o lume în care mișcarea, dansul și teatrul se împletește, descoperind un nou sens al vieții....emoții, trăiri, bătăi de inimă, cuvinte, mișcări, suspine, sunete, imagini, efecte, lumină și multăăăăă pasiune...

Mananca, roaga-te,iubeste

La 30 si ceva de ani, Liz Gilbert are tot ce-si poate dori o femeie ambitioasa. Si totusi e asaltata de indoieli, sufera de panica si insatisfactii. Urmeaza divortul, prabusirea in depresie, o relatie catastrofala… Asa ca Liz abandoneaza totul si pleaca in lume de una singura. In Italia, gusta "la dolce vita" si deliciile ei culinare, punand "cele mai fericite" 12 kilograme din viata. In India, afla intr-un ashram, prin asceza (trezire la 3 dimineata, meditatie si frecat de podele), ce este cautarea spirituala. In Indonezia, incearca sa-si reconcilieze trupul cu sufletul, sa descopere echilibrul care se cheama fericire ��" si isi gaseste marea dragoste. Uneori, fericirea se afla la capatul lumii. Calatoresti ca sa ajungi la tine insati. Ca sa te descoperi.
"O carte de memorii atragatoare, inteligenta si amuzanta…" (Lev Grossman, TIME MAGAZINE)
"O calatorie fascinanta si plina de miez, repovestita cu verva, umor si intuitie. Si altii au scris, inainte de Gilbert, asemenea memorii, dar putini au intrecut-o." (John Marshall, SEATTLE POST-intelligencer)
"N-am mai citit niciodata despre o asemenea aventura, in care un scriitor isi pune in bagaj toata viata si o ia cu el la drum." (Alan Richman)
"Elizabeth Gilbert ne duce intr-un pelerinaj, ea are umorul, intuitia si farmecul care insotesc doar autodezvaluirea sincera si scrisul de buna calitate." (Jack Kornfield)

"Caută să devii un om mai bun şi asigură-te că ştii cine eşti tu înainte de a cunoaşte pe cineva şi a aştepta ca acea persoana să ştie cine eşti."(Gabriel Jose Garcia Marquez)

O bibliotecă pe care o dorim cu toții! Să ne putem lua cărțile cu noi și să plecăm....până la nesfârșit...să călatorim prin cărți în universul etern...

Alchimistul de Paulo Coelho

O dată la câteva decenii, apare o carte care schimbă pentru totdeauna viaţa cititorilor săi. Alchimistul lui Paulo Coelho este o astfel de carte. Singura noastră obligaţie este să ne realizăm destinul. Extraordinarul roman al lui Paulo Coelho a inspirat milioane de cititori din întreaga lume. Această poveste, uluitoare in simplitatea şi înţelepciunea ei, este despre un păstor andaluz pe nume Santiago care îşi părăseşte casa din Spania, aventurându-se in Africa de Nord în căutarea unei comori îngropate în Piramide. Pe drum întalneşte o ţigancă tânară şi frumoasă, un bărbat care îşi spune rege şi un alchimist, care îi arata calea. Nimeni nu ştie care este comoara sau dacă Santiago poate depăşi obstacolele întâlnite în drumul prin deşert. Dar ceea ce începe ca o aventură copilarească pentru a descoperi locuri exotice si bogăţii lumeşti se transformă într-o căutare de comori ce nu pot fi aflate decât înlăuntrul tău.

Plină de sevă, evocatoare si profund umană, povestea lui Santiago este un etern îndemn de a ne urma visele şi de a ne asculta inima.

"O carte este un dar pe care îl poţi deschide iar şi iar."(Garrison Keillor)

Scrisoare de dragoste de Mihail Drumeş

Multe i se pot reproşa lui Drumeş, dar nu că n-ar şti reţeta unui roman de consum: răsturnări de situaţie; anticipări ale acţiunii pentru agăţarea cititorului şi creşterea suspansului; scene decoltate şi multă activitate erotică; acţiuni în contratimp; confruntări dramatice; exces de spectaculos, de multe ori neverosimil; melodramă; accelerări narative; personaje ideale cu care publicul din epocă se putea identifica, ca la cinematograf.
Drumeş strecoară numeroase stereotipuri ale culturii populare din timpul său, şi tocmai aici principala explicaţie a succesului său: în felul in care a sintetizat şi a încorporat în eroii romanului/romanelor lui aspiraţiile şi fantasmele de natură culturală-socială-sentimentală ale publicului cititor.

Iubire fara sorti de izbânda

         Iubire. Cuvântul care a atins buzele fiecarui muritor. Putini sunt cei care stiu ca din Nemurire vine si ca spre nemurire ne-a fost data.
         Iubim. Asta pot citi în ochii fiecarui trecator, sperând ca poate licarirea unuia îmi va deslusi...iubirea. Dar încep sa ma îndoiesc...poate nu am nevoie de explicatii...
          Iubirea e motiv si scop deopotriva. Daca la baza existentei noastre sta o nemarginita Iubire, la fel de adevarat este faptul ca prin iubire atingem desavârsirea. Cum altfel ne-am bucura de  minunea unei noi zile, cum am putea fugi ca niste copii prin ploaie, cum am putea zâmbi prosteste, multumind, îmbratisând, sperând si crezând ca exista ceva bun în fiecare crâmpei de lume? Cum altfel, daca nu iubind?
           Iubirea e dantela fina prin care se vede un drum pe care ne unduim puritatea. Pentru ca doar un suflet limpede poate iubi sincer, doar  prin raze luminoase se vede frumusetea adevarata. Doar un astfel de om poate fauri, dezlega misterele existentei umane, poate gusta desavârsirea în fiecare clipa în care iubeste.
           Iubirea e pasiune. E sentimentul caruia îi place sa fie ascuns, fara a sti cât de evidente sunt urmele, fara a se simti deconspirat. E setea de autocunoastere, de a-ti gasi raspunsuri în cel de lânga tine, e cadrul în care omul îsi afirma tot ce are mai valoros, îsi cere dreptul de a începe cu litera mare o noua fila a vietii.
           Iubind dam viata, iubind înflorim, iubind râvnim, iubind gresim. Si ne ofilim...iubind.
Asa cum iubirea e cea care te poarta spre vis, lipsa ei smulge aripile pufoase ale împlinirii. Tulburatoare, obsedanta, febrila, asumarea iubirii imposibile sau pierderea persoanei prin care zâmbeai rupe toate legaturile interioare, lasând în urma un naufragiat care nu stie încotro sa înoate, speriat de esec, vlaguit de amintirea care l-a lasat cu bratele întinse.
O astfel de iubire care strapunge Universul din fiecare unghi în parte este întâlnita în poezia eminesciana, îmbracând diferite ipostaze:iubire paradisiaca,demonica, funebra.
Dragostea lui Eminescu e pribeaga, senzuala, momentana si totala în acelasi timp, epuizata în întregime, dupa care e reluata continuu.
Femeia lui Eminescu nu tulbura printr-un complex de nuante. E frumoasa ca nimeni alta, trezind un interes si o pasiune care nu suporta ideea de imposibil, caci prin existenta unei astfel de femei, întregul Univers conspira la nasterea sentimentului de iubire, poetul fiind mângâiat de întreaga natura prin iubita sa.
„De râzi, se desprimavereaza
Învie totul unde-i sta,
Caci tu esti viata tuturora
Si numai eu sunt viata ta”
                         (Atât de dulce...)
Extazul devine o continua chemare la simpla traire a unei iubiri atât de intense, fara de care viata îsi pierde sensul, importanta. Complexitatea sentimentului de iubire  apare în contrast cu simplitatea gesturilor, cu nevoie de a-i mângâia parul, de a-i saruta buzele, de a o strânge la pieptul lui. Naivitatea unor astfel de gesturi si a ideii de iubire pe furis este împletita armonios cu pasiunea unei iubiri mature:
„Parul tau ti se desprinde
Si frumos ti se mai sede
Nu zi ba când te-oi cuprinde
Nime-n lume nu ne vede”
                   (Lasa-ti lumea...)
Visul începe atunci când marea iubire se ispraveste. Amintirea a ceea ce a fost îl propulseaza spre oroarea vinei, a nenorocirii, a spasirii unui destin potrivnic, pâna când chemarea la trairea fara teama a iubirii e reluata, asemenea  nevoii de lumina într-un întuneric usturator:
         “Ce e amorul? E un lung
          Prilej pentru durere,
          Caci mii de lacrimi nu-i ajung
          Si tot mai multe cere.”
                           (Ce e amorul?)
Teama de lume si de incapacitatea ei de a întelege profunzimea care l-a facut  sa atinga stelele devine insuportabila. Fara iubire moartea e doar un eveniment ce pune capat unei dureri sau trairilor sufocate de oprobiu:
       „Când stii ca visu-acesta cu moartea se sfârseste,
         Ca-n urma-ti ramân toate astfel cum sunt, de dregi
         Oricât ai drege-n lume - atunci te oboseste
         Eterna alergare... s-un gând te-ademeneste:
         Ca vis al mortii-eterne e viata lumii-ntregi.”
                                        (Împarat si proletar)
Imposibilitatea de a-si trai iubirea asa cum întreaga fiinta îi cerea, dar si intensitatea cu care ar fi sugrumat clipele fara ea, au dat nastere unor opere care au împiedicat simpla aducere aminte, trezind în sufletul fiecaruia dintre noi visarea clipelor pline de iubire si teama de a fi sufocat. Dincolo de mostenirea lasata, iubirea lui Eminescu este una fara sorti de izbânda, o poveste traita într-o lume ostila unde pasiunea a devenit o succesiune de zadarnicii, iar fericirea, unul din „desartele idealuri”.
Da,iubire...tu...cires care te scuturi prea devreme, fara sa ma anunti si când încerc sa îmi îngrop lacrimile la radacina ta, ma adormi cu mireasma dulce.
Iubire, tu, care nu ma întrebi niciodata daca mi-e bine, tu care stii ca degeaba fug si ma astepti oriunde m-as opri. Tu, care râzi strengareste când vrei sa îmi demonstrezi ca fara tine sunt un om gol. Si stii ca am sa te chem din nou....
Da, iubre. Tu, care ma golesti, ma îmbolnavesti si ma omori cu lipsa ta.


                                                                                            Dandu Simona

Walkiriile de Paulo Coelho

     Walkiriile gravitează în jurul unui om care vrea să-şi schimbe viaţa şi să-şi împlinească un vis: va merge în deşertul Mojave, unde speră să-şi întâlnească îngerul călăuzitor, reuşind astfel să se cunoască pe sine şi să înţeleagă lumea.
     De la Maestrul lui spiritual, J., Paulo ştie că deşertul nu este un loc pustiu, ci ascunde şansa unor întâlniri neaşteptate. Acolo, departe de vâltoarea vieţii de zi cu zi, se află un tânăr Maestru al Tradiţiei şi un grup puternic de femei războinice, Walkiriile, care cutreieră călare deşertul. Iar ele îl vor ajuta pe Paulo să-şi împlinească visul.
    Paulo şi femeia iubită, Chris, străbat întinderile de nisip, într-un periplu ce se va dovedi, mai presus de toate, o călătorie interioară care le va pune la încercare sentimentele şi credinţa, dar îi va călăuzi spre adevărata Dragoste şi Cunoaştere.
    Una dintre cele mai importante opere ale lui Paulo Coelho, roman surprinzător şi plin de mister, Walkiriile evocă o uluitoare experienţă umană şi spirituală survenită în viaţa autorului la scurt timp după ce "Alchimistul" a văzut lumina tiparului.

"Nu contează unde te afli numai să trăieşti, să trăieşti, să trăieşti! Oricum ar fi viaţa – dar să trăieşti!" (Dostoievski)

"O carte este un monument public, şi orice monument trebuie să fie mare şi solid." Vauvenargues

Bestia de Alex Flinn

Sunt o bestie.
O bestie. Nu chiar un lup sau un urs, o gorila sau un câine, ci o creatura noua, oribila, bipeda cu colti si gheare si par peste tot.
Sunt un monstru.
Credeti ca vorbesc de basme? În nici un caz. Totul se întâmpla în New York. Acum. Nu este o diformitate, nu este o boala. si voi ramâne asa pentru totdeauna, distrus, daca nu reusesc sa rup vraja.
Da, vraja, vraja pe care vrajitoarea din clasa de engleza a aruncat-o asupra mea. De ce m-a transformat într-o bestie care se ascunde ziua si bântuie noaptea? Am sa va spun. O sa va spun cum am fost Kyle Kingsbury, tipul care si-ar fi dorit oricine sa fie, cu bani, aratos, viata perfecta.
Si o sa va mai spun si cum am devenit...o bestie.

Se numea Sarah

Paris, iulie 1942: Sarah, o fetita evreica in varsta de zece ani, este arestata in toiul noptii, impreuna cu parintii ei, de politia franceza, dar nu inainte de a-si incuia fratele in ascunzatoarea lor secreta, convinsa fiind ca se va intoarce dupa numai cateva ore pentru a-l elibera.

Paris, mai 2002: Julia, o jurnalista americana, stabilita de multi ani la Paris si maritata cu un francez, trebuie sa scrie un articol despre razia de la Vel’ d’Hiv, cu ocazia comemorarii a saizeci de ani de la acest eveniment de trista amintire in istoria Frantei. In timpul investigatiei sale, Julia descopera intamplator o serie de secrete de familie adanc ingropate, care o leaga de Sarah, si simte nevoia de a reconstitui destinul tragic al fetei. Pe masura ce se adanceste in trecutul ei, lucrurile pe care le afla o tulbura si o fac sa-si puna intrebari cu privire la propria existenta.

Se numea Sarah este povestea induiosatoare a doua familii unite de un secret teribil, dar si o tulburatoare pagina de istorie.

"Carte. Veşnicie în sicriu de hârtie"(Valeriu Butulescu)

Un nou început, o altă primăvară

Să înnebunească și sufletele noastre și să ne bucurăm împreună de primăvară....

"La ce servesc cartile, daca nu ne readuc la viata, daca nu reusesc sa ne faca sa o sorbim cu si mai multa aviditate?"(Henry Miller)

E inceputul timid al unui frumos cantec...sper sa va placa, sa va simtiti bine, sa va hraniti spiritul si sa il faceti sa ceara tot mai mult...:)...