“Cărțile sunt asemenea unor fluturi. De obicei stau cu aripile lipite, așa cum se odihnesc fluturii pe câte-o frunză, când își desfășoară trompa filiformă ca să soarbă apă dintr-un bob de rouă. Când deschizi o carte, ea zboară. Și tu odată cu ea, ca și când ai călări pe gâtul cu pene fine al unui fluture uriaș. Dar cartea nu are o singură pereche de aripi, ci sute, ca un semn că ea te poate duce nu doar din floare-n floare în această lume glorioasă, ci în sute de lumi locuite. Unele dintre ele seamănă mult cu cea în care trăim, altele sunt populate de ființe care nu ni se arată decât în vise.”     

                                                                                   (Mircea Cărtărescu)

Voi v-ați găsit jumătatea? 

Oare chiar există? 

Unde e? 

      Procesul. O carte filosofică despre absurdul vieţii? Sau o carte despre teoria dreptăţii? Poate aş putea spune că este o care în care imposibilul devine posibil, în care adevărul devine absolutul intangibil care nu-şi va găsi niciodată posesorul, în care omul se confruntă cu un sistem bazat pe valori iluzorii şi incertiduni care se amplifică odată cu declanşarea acţiunii. Joseph K. funcţionar la bancă, se trezeşte într-o zi, fiind arestat fără motiv, tocmai când împlinea 30 de ani. Urmează un şir de întâmplări neplăcute, ciudate, care îl poarta pe erou prin hăţişurile justiţiei, de la avocatul care mai mult încurcă lucrurile până la funcţionarii justiţiei aflaţi undeva într-un pod prăfuit şi întunecat unde se pătrunde foarte greu. Firescul devine absurd pe fondul complex al unui proces despre care acuzatul, dornic de a-şi demonstra nevinovăţia, nu ştie nimic.
      Ultimul capitol lămureşte, pe cât posibil, sensurile, ridicând, însă, alte semne de întrebare. Un pasaj care mi s-a părut interesant şi important e poate episodul de la catedrală în care, Joseph K. trebuia să se întâlnească cu un client al băncii. Acolo descoperă un preot care îi cunoaşte întreaga istorie. Preotul îi dezvăluie parabola omului simplu care bate, în van, la poarta legii, încercând să-i pătrundă sensurile şi ridică alte întrebări: Cine e paznicul Legii? Ce e Legea? Ce e Dreptatea? Există Adevăr? Ce e Drept şi ce e Nedrept? Iată că legea nu mai reprezintă doar sistemul rigid cu care se confrunta Joseph K., ci este chiar şi morala, religia.
      De la începuturile filosofiei şi până azi, cele două concepte, drept şi nedrept, au suscitat multiple dezbateri. Din orice direcţie n-am apropia de aceste noţiuni, dreptatea capătă mereu aceeaşi formă, modelată fiind de eseţialul vieţii sau acea perfecţiune către care tindem cu toţii: adevăr, divinitate, bunătate în antiteză cu nedreptatea care presupune tot ce e injust, fals, nefiresc, rău. Oare chiar nu există adevăr absolut? Oare chiar 1+1 nu mai fac 2? Ei bine această carte nu îţi va explica niciuna dintre noţiunile amintite, poate chiar te va irita felul în care firescul devine absurd, dar sunt sigur că nu vei arunca cartea din mână odată ce savurezi primele pagini. Toată povestea este construită pe ideea imposibilităţii ieşirii dintr-un sistem social nedrept şi corupt. În roman, metaforele prelucrând idei din filosofia dreptului reprezintă doar trambulina de unde se lansează marile întrebări existenţiale.
       Joseph K. moare în executarea stupidei sentinţe, în ziua în care împlinea 31 de ani, absurd, fără judecată şi fără să-şi cunoască vina. Aşa cum murim cu toţii, absurd, brusc, indiferent de realizări sau eşecuri, de păcate sau virtuţi, pedepsiţi toţi, simplu şi fără sens cu aceaşi nejudecată sentinţă.