Pata de cerneala s-a-ntins pe ultimele randuri ale foii.Foaie dintr-un caiet plin de suspine si fericiri.Dar din nou suspine.Hieroglife scrise cu o rapiditate dementa,o explozie de ganduri,o rafuiala intre cuvinte,iar ca si concluzie un punct ditamai dar habar n-am daca o fi sfarsitul.Ca sfarsituri am avut pana acum o droaie,in fiecare zi si tot aceeasi stampila mi-am pus-o.Iar cerneala nu se sfarseste si nu-mi vine din condei,nu tremur,ea vine ca-ntr-o cascada din oglinzile sufletului meu,suflet inconstient,sper...Iar picaturile prind culori sumbre cand ochii incep sa mi se impaienjeneasca si atunci dau navala!Va provoc!Continuati si voi.
Pata de cerneala...
Pata de cerneală a căzut pe foaia cărţii pe care tocmai o citesc. Ce să fac? Pata de cerneală probabil a acoperit partea pe care nu trebuia eu să o citesc. Da, probabil aşa e. Nu trebuie să ştiu acea parte. De ce vreau să ştiu ce s-a întamplat acolo? De ce să văd eu partea aceea, când pot să visez. Pot visa chiar ce mi-a acoperit pata de cerneală. Închid ochii. Doi oameni ... stând faţă în faţă, discută ceva. Ea începe să plângă, el pleacă. Deschid ochii îngrozit. Probabil asta era. Pata de cerneală îmi vrea binele. Nu vroia să mă lase să văd ce scrie acolo. De ce să nu găsesc eu un final mai bun pentru această carte. De ce să citim finalurile triste, când putem să ne imaginăm un final fericit? Odată, am citit că unul dintre drepturile cititorului este acela de a sării pagini. De ce să citim lucruri triste, când avem dreptul deplin de a sări pagini şi să visăm?
RăspundețiȘtergerePata de cerneala de pe degetul meu, e semnatura eterna a stiloului Am incercat sa o sterg, am incercat sa scap de ea, dar e in zadar. Stiloul m-a insemnat, si asa voi ramane. Azi observ ca pata nu mai e, insa stiloul m-a recunoscut deja, si a-nceput a se purta ciudat...Era mandru, si el, ca are un prieten adevarat.
RăspundețiȘtergerePata de cerneala ai deventit intr-o clipa. Minunata clipa. Destinul mi-a stopit lumea cu mii de culori. Si tu, fericirea mea, ai ajuns pe tampla stanga, ai coborat pana pe obraz, unde candva trasai linia dulce a unei mangaieri. Atunci cand erai in fata mea, atunci cand iti tremurau degetele reci. Apoi ai coborat usor pe gat, unde cuvintele imi erau sugrumate. Orgoliu nenorocit. Ai coboat pana la inima. Si ai ramas o pata de cerneala. Permanenta. O pata de culoare, o pata de fericire.
RăspundețiȘtergere