"Să-ţi spun ce este dragostea adevărată. E credinţă oarbă, umilinţă fără preget, supuneredesăvârşită, încredere şi dăruire împotriva ta însuţi, împotriva lumii întregi. Dragostea înseamnă să îţi dai inima şi sufletul întreg celui care ţi le va zdrobi" (Charles Dickens)
...iar atunci cand sufletul tau e zdrobit, ce faci? Iubesti...si atat. Pentru ca dincolo de suferinta, iubirea mereu aduce dupa ea o dulce amintire. Acea amintire nu te lasa sa uiti, nu accepta ideea lipsei. Chiar si atunci cand totul s-a terminat, cand nu mai e nimic de spus...iubesti. Si atat. Dincolo de defecte, frustrari, lacrimi, dor, sacrificii, compromisuri, interdictii, umilinta. Iubesti. Si atat...
RăspundețiȘtergereasa se demonstreaza faptul ca suntem niste masochisti. Stim ce ne asteapta si tot nu ne potolim. Mereu simtim durerea, raul cu o intensitate mai mare decat fericirea si orice alt lucru care ne aduce un strop de bucurie. Fericirea e efemera, durerea e vesnica nu? Eu cred totusi ca poate am judecat gresit, si poate nu fericirea este idealul spre care tindem, poate chiar tristetea sau durerea e. Altfel cum se explica masochismul sufletului? Sau poate, depinde doar de noi si de capacitatea ochilor nostri de a capta lumina. Si noi hotaram care lumina ni se pare mai puternica.
RăspundețiȘtergereai mare dreptate. Consider ca de dragul unei fericiri, pe care oricum o consideram suprema la un moment dat...suntem capabili sa suferim mult mai mult decat zambim sau ne bucuram. Pentru fericirea aceea "ideala, completa".
RăspundețiȘtergere