Din aşternutul gândurilor.

Simt că lumea în care trăiesc nu mai știe cum e să simți. Simt că trăiesc într-o lume în care oamenii au doar un singur scop...acela de a face bani. Cu ce rost? Îi strângi și scapi atât de ușor de ei. Uităm cum e să trăiești. Uităm cum să ne bucurăm de o fericire nebună, o fericire care de multe ori vine din niște lucuri atât de mărunte. Nu ne trebuie avere ca să fim fericiți, tot ce ne trebuie sunt sentimentele. Sentimente pe care observ că mulți le uită, efectiv oamenii devin roboți care sunt setați să facă doar un anumit lucru. Nu mai suport!
Închid ochii și sunt iar în lumea mea. O lume în care, lumea trăiește în armonie, iar atunci când se ceartă, își cer imediat iertare imediat ce și-au dat seama de fapta făcută, unde orgoliul nu are loc. Unde ura nu este primită, deși uneori pare că mai are puțin și sparge porțile, însă lumea nu-i dă voie. Unii îmi spun că sunt nebună pentru că trăiesc într-o lume a mea, însă eu îi fac nebuni pe ei, pentru că trăiesc într-o lume ca cea de afară…

Voşloban Bianca