Poveste în stele

Se-arată prima stea

Pe cerul de cărbune...

Lucind în noaptea grea,

Povestea ea şi-o spune.

Un înger alb coboară,

Lovind pământul negru...

El - chip rece, de ceară,

Prins într-un vis funebru.

Rămas fără culoare

Şi darul nemuririi.

Eu - doar o întâmplare,

Un vis sortit pieirii.

I-ating pleoapele calde,

Genele-nlăcrimate...

Simt sângele cum arde,

Inima cum se zbate.

Cu un final efort,

M-atinge şi-mi zâmbeşte.

Poate că-n cer e mort,

Dar pe pământ trăieşte.

Iubirea-n viaţă-l ţine,

Se-adapă cu-al meu dor...

El trăieşte prin mine,

Eu prin el pot să zbor.

Cum, tu, înger curat,

Căzut-ai în pieire?

Să fie un păcat

A ta pură iubire?

Şi chiar păcat de-ar fi

Al nostru dulce vis...

Doar să-ţi sărut ochii

Şi să cad în abis.

Dragostea ta să fiu,

Atâta cât se poate,

Cât stelele ne scriu

Povestea-n miazănoapte.

N-aştept să-mi juri credinţă,

Nici scuze nu doresc...

Ci cât e cu putinţă

Iubire să primesc.

Iar când în lumea toată

Stele n-or să mai fie,

Va fi pe veci uitată

Dulcea mea nebunie...

Maricuţa Andreea Iulia