Oglinda

Buza superioara mi-e rasfranta. Imi spuneai ca e semnul nervozitatii mele. Ciudat. Nu sunt nervoasa, nu as putea, imi lipseste energia pentru asa ceva. M-ai pustiit. Mi-as dori ca oglinda sa ma minta. Prefer sa inchid ochii, imi vreau pleoapele sarutate. Daca ar veni cineva…altcineva!
Nu am luptat pentru tine, mai stii?
Azi, nici nu vreau sa mai lupt. Palavre. Esti un kitsch. Si eu la fel. Pentru ca te-am iubit cu o forta patetic de mare.
Imi trec degetul pe gat si iti aud respiratia. Respiri in ritmul constiintei care ma chinuie.
Te-am iubit? Mult…
Te iubesc? Mai conteaza?
Tu, cel care mi-ai asezat candva capul pe perna, crezand ca iti apartin. Gresit.
Tu, cel care nu ai putut sa ma schimbi si te-ai resemnat, te-ai mintit spunandu-mi bland “nu te voi obliga niciodata sa faci ceva ce nu vrei”.
Eu…care te-am crezut…si te-am iubit mai mult, crezand ca ma vei accepta asa cum sunt…
Tacuta, nesigura, umila. Sclava.
Tu…care nu mi-ai spus niciodata ca sunt frumoasa….
Tu…care ai vrut sa ma schimbi. M-ai schimbat. Din pacate, nu cand ai vrut si nu cum ai vrut.
Tarziu pentru regrete. “Noi” s-a cam vestejit.
Deschide ochii, Simona. Ochii aceia de culoarea vantului turbat. Verdele imprecis cu gri-ul vantului nebun.
Esti un kitsch. La fel si eu.
Dandu Simona
(octombrie 2011)